Niciodata nu am fost baiatul tipic, care il admira pe tatal lui in tot ceea ce face, care se roaga de el sa crape un lemn/ sa infinga un cui intr-un ciocan. Mereu am fost cel care 'a stat sub fusta mamei' si a cautat protectie si exemplu numai la ea. Adevarat, poate acest fapt este influentat deoarece in majoritatea timpului tata nu prea era acasa, fiin sofer de tir, si totusi.
In conluzie, recunosc: pentru un tata nu sunt fiul perfect, nici macar nu ating ideea. Nici atunci nu am putut si nici acum nu pot sa ating ideea 'barbatului din secolul XX', care stie doar munca fizica, punct. Mie imi plac alte lucruri, dar nimeni nu pare a intelege, toti se astepta sa fii ca tatal tau! Daca nu esti, simplu - il sfidezi.
Nu am spus la nimeni relatia pe care o am eu cu tatal meu, nu stiu cu ce ar ajuta, nu stiu daca ar ajuta.
Poate.
Fiti buni unul cu celalalt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu